Cu Arghezi, in Martisor



      "Simt cum seva vietii mi se trage din aceste pamanturi, ca seva pomilor, a ierburilor, a gazelor", obisnuia sa spuna Arghezi despre Martisor.
      "A ajuns aici (la Martisor), ca si multi altii care au dorit sa-si injghebeze o viata "ca acasa", in general oameni din lumea satelor, atrasi de o viata mai buna, ivita in oras mai ales dupa primul razboi mondial.
      "Cartier numit asa din batrani si asezat pe marginea cea mai inalta a Bucurestilor, peste drum de manastirea Vacaresti, unde o fantana distribuia cu ciutura oamenilor obositi si vitelor apa ei adanca si proaspata" (T.Arghezi, Asezamantul Martisor, in "Informatia Bucurestilor", 1943).
      ... prin 1928 - 1930 si-a facut rost de vreo patru pogoane, aflate peste drum de manastirea Vacaresti, in plin soarele si vantul Baraganului. ...Toti cei carora le-am spus ce vreau sa fac, m-au compatimit pentru gestul meu indraznet de a-mi aseza salasul intr-o pustietate unde te puteau manca lupii si unde nu exista nici o inlesnire pentru o viata civilizata. Nu tu electricitate, nu apa, nu canalizare, nu telefon, nu strada, nu trotuar... Cartierul Martisor are nevoie pentru sanatatea lui morala de o biserica si de o gradinita de copii.Cateva sute de nevarstnici, lasati in voia strazii de parintii nevoiasi dusi la lucru, capata deprinderile de care mai tarziu legile si judecatorii nu vor mai fi in stare sa-i dezbare. O invatatoare in mijlocul lor i-ar deprinde sa lucreze de-a joaca, sa cante si sa citeasca, adunati vara la umbra si iarna intr-o sala calda.
      La alegerea acestui loc - i-a spus lui M.Sanzianu poetul mult mai tarziu, cand Martisorul devenise rai - poate ca a contribuit si popasul pe care l-am petrecut in puscaria din apropiere. Ma gandeam ades la eforturile Paraschivei, tanara pe atunci, pe care le facea ca sa-mi aduca de la mare departare mancare de acasa. ... In acest caz alor mei le va fi mai usor sa-mi aduca la poarta Vacarestilor o mancare calda, locuinta fiind aproape.
... La scurta vreme de la inchegarea Martisorului, imprejurimile au fost ocupate de case si casute construite de oameni necajiti, functionari mici si lucratori de la fabricile din vale. O data cu dezvoltarea asezarii s-au inmultit si necesitatile populatiei, descalecata, ca si noi, in lastariile din vecinatatea puscariei si a crasmei Mandravela. Lampa de petrol se cerea inlocuita cu becul electric ... Mai erau necesare niste strazi cu oarecari trotuare si cate altele, ca in orice noua asezare. In aceasta situatie, mahalaua m-a ales delegat, nu deputat, ci un fel de alergator pe la toate icoanele ca sa castig bunavointa edililor... si, cat de omenie, cat din interes electoral, mahalaua Martisor a avut lumina, strazi pietruite, tramvai pe Soseaua Oltenitei si autobuz pe Vacaresti. Am facut tot ce-am putut ca oamenii intre care traiam sa se simta in randul oamenilor".
      Razboiul al doilea mondial era aspru, iar saracia si necazul muscau din ce in ce mai rau... Femeile intrasera, aproape toate in fabrici. Prizarit si inghesuit de nevoi, ma duceam la fund cu asezamantul. Stau de vorba (Pr.Mihai Tataram, n.n.) cu sotia si fiica scriitorului si-l rog sa scrie ceva si pentru "lucrarea" noastra. Nu-l uit nici eu si nici Martisorul pentru cele doua tablete scrise in 1943: Asezamantul Martisor si La cersit . In ele, poetul a descris, cu tot talentul lui dealul Martisorului, iar oamenilor le-a dat toata inima lui, ajutandu-i cu dragostea si priceperea sa.


      Isi traia in casa lui datinile si obiceiurile ca cel mai desavarsit om al pamantului acesta romanesc.
Intr-o vreme, prin toamna anului 1943, cand foarte putini dintre manuitorii condeiului se incumetau sa manifeste o opozitie, cat de cat, fata de ocupanti, iata ca intr-o zi tasneste in presa o valvataie cat Bucurestii. Cu noaptea in cap, un vecin ma cheama la poarta si-mi arata articolul Baroane . L-am citit si am inlemnit (n.n.Pr.Tataram). Articolul a fost un inceput al rezistentei, pe fata si o contributie nepretuita la prestigiul intregii bresle scriitoricesti...
      Trece razboiul, vine pacea, vine si el acasa si incepe sa scrie. Cum le scrie el, toate pe fata, tare ascutit, cum era sorbit si nu citit, si coada la chiosc, pentru foile in care aparea, se pare ca a zgariat pe cineva. L-am vazut la necaz. Un necaz de se pornisera tot si toate peste el si peste tot ce tinea de ai lui : pana si copilasii lui de la scoala. Casa lui a fost atunci la o mare raspantie.
... Ridicat din boala, Arghezi - nemaifiind publicist - s-a apucat de gospodarit si, cu omul de la gradina, zi de zi, trecea cu o roaba incarcata de fructe, de zarzavat si de ce aduna din gradina. Le vindea, ca orice producator, in piata Piscului, la taraba; cu toti oltenii la un loc! Nu se plangea deloc si parca de cand lumea nu facuse decat gradinarie. Aceasta a tinut pana prin 1954 - 1955.
      Intr-o zi, cand era academician si deputat in Marea Adunare Nationala, se opreste cu masina la poarta noastra. Din ea coboara cu un paner plin de cirese si suna. Iese gospodina si, cum era pe inserate, aceasta nu baga de seama cine-i si intreaba, prin galagia cainilor, de la cine sunt :"Nu ma mai cunoasteti, sunt Arghezi?" Adusese primul rod al cireselor la binecuvantat.
      Intre timp s-a mutat intr-o casa noua la Sosea. S-a dezlipit greu de "Martisor". Ani intregi, aproape zi de zi, venea cu Paraschiva la casa lui, la pomii lui, la cainii lui, in lumea lui, si n-a vrut sa i se schimbe nimic din cate, cu atata truda, agonisise. Cei din urma pomi care s-au plantat in Martisor au fost prunii si nucii ce le strajuiesc, azi, mormantul...


      Ziua lui de nastere, 21 mai, si-o petrecea de fiecare data in Martisor cu masa bogata, vin din belsug, cerc foarte restrans, vorbe de duh.
      Odata, cand era bolnav si necajit, prin 1949 - 1950, mi-am adus aminte (Pr.Mihai TATARAM) ca undeva in Icoane de lemn scria de felul urarii ce se obisnuieste a se face mitropolitului la ziua lui : "I se infatiseaza prescura din care s-a facut Sfanta Jertfa in ziua aceea." De un Sf.Ioan am procedat la fel: i-am trimis printr-un copilas nevinovat, intr-un stergar nou-nout, o prescura de casa, proaspata si afanata. L-a impresionat nemaipomenit. Cand ne-am intalnit, mi-a multumit cu ochii in lacrimi, cum nu l-am mai vazut apoi dacat cand plecase in lumea umbrelor parintele Gala Galaction, Ralea, si mai ales, Vianu. La datinele si pravila veche nu incapea nici o schimbare pentru el. Faptul ca jarul grijaniei ortodoxe s-a dat de mii de ani, de la vladica la opinca, fara deosebire, tuturor, cu aceeasi lingura, si din acelasi caus, pentru el era modelul supremei infratiri si iubiri.
      Cand a plecat el, noi cei de aici, n-am mai grait nimic...
      Prin grija devotatei sale fiice si dragostea celor ce iubesc poezia, lumina a ramas aprinsa pe dealul Martisorului si, in inmiresmata livada, scanteind printre petalele florilor si aripile gazelor, ce cauta alt potir, in care, rodind sa duca mai departe, peste ani, in tarii si vesnicii, alanul neamului.
      Acesta-i de altfel si mesajul pe care T.Arghezi il trimitea de-a pururi, tuturor celor ce poposesc la steiul sau din Martisor."

                     (Pr.Mihai TATARAM, Prin Bucurestiul iubit, Editura Tara noastra, 1992)


Barutu Arghezi, fiul scriitorului Tudor Arghezi, a incetat din viata ,Joi, 26 august 2010


Fiul scriitorului Tudor Arghezi, prozatorul Barutu T. Arghezi, a incetat din viata, miercuri, la Arad, la varsta de 84 de ani.
In ultimele luni, prozatorul fusese internat la Centrul de Tratament si Cercetare a bolii Alzheimer din Socodor (Arad).
Prozatorul Barutu T. Arghezi era Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad, conducerea universitatii transmitand, miercuri seara, un comunicat oficial privind decesul si un anunt de condoleante.
"Prozator de o mare finete stilistica, in scrierea unor carti apreciate de critica literara, poet, in a carei creatie lirica descoperim frumusetea tainica a unor idei percepute direct cu sufletul, ziarist cu o remarcabila intuitie a esentialului din evenimentele comentate, cu deosebire a celor ce au influentat destinul Romaniei si memorialist inzestrat cu har de bun povestitor, Barutu T. Arghezi a fost atent in rostirea cuvintelor pastrand acea atmosfera argheziana pretuita in literatura romana", arata reprezentantii universitatii aradene.
Barutu T. Arghezi s-a nascut in Bucuresti in 28 decembrie 1925.
Debutul sau literar a avut loc in anul 1939.
In anul 1940, Barutu T. Arghezi a publicat pentru prima oara in revista "Duminica", colaborand ulterior la "Gazeta literara", "Contemporanul", "Steaua", "Tribuna" din Cluj, "Arges" si "Albina" (unde era redactor).
In anul 1943, la varsta de 17 ani, tanarul Barutu avea sa-l viziteze pe tatal sau, Tudor Arghezi, in "lagarul de internati politici" de la Targu Jiu, fapt descris de Barutu T. Arghezi in volumul sau "Dincolo de zare".
In anul 1974, Barutu T. Arghezi a publicat in Elvetia si s-a stabilit in orasul Lausanne impreuna cu sotia sa, Doina Melania Arghezi.



Dupa anul 1989, a avut diverse reveniri in tara pentru numeroase editari si contracte literare, devenind membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
In anul 1999, scriitorul Barutu T. Arghezi a primit Diploma concursului literar "Poesiades" cu "Mentiunea speciala" decernata de "Institut Academique de Paris".
Dupa 1990, a continuat sa publice importante volume de istorie literara, proza si poezie si s-a stabilit la Arad, iar impreuna cu rectorul Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad, Aurel Ardelean, si Academia Romana, a pus bazele Centrului de Cercetare a Literaturii Argheziene, la 21 mai 2009, de ziua nasterii lui Tudor Arghezi.
In urma donatiei facute de Barutu T. Arghezi a unui important fond de documente de arhiva si manuscrise literare inedite care au apartinut scriitorului Tudor Arghezi a luat fiinta, in cadrul Universitatii, Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene.
De asemenea, in cadrul Complexului "Zarandul" al Universitatii de Vest "Vasile Goldis" este deschis pentru public Muzeul de Arta "Doina si Barutu Arghezi".
In anul 2009, Senatul Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad i-a acordat Premiul "Mihai Eminescu" pentru intreaga sa activitate literara, iar la Editura "Vasile Goldis" University Press a fost publicat volumul "Barutu T. Arghezi, un spirit european". De asemenea, Senatul Universitatii i-a acordat, la 28 decembrie 2009, la implinirea varstei de 84 de ani, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad.