Înapoi în Mărţişor

http://cartierulberceni.com/2015/11/19/la-final-in-martisor/

Eu m-am născut peste două străzi de aici, iar tatăl meu cumpărase locul ăsta din Mărţişor în 1935 şi a făcut o căsuţă. Tatăl meu, pe vremea aceea, lucra la Închisoarea Văcăreşti, era gardian. Acolo se făceau ceramică şi lucruri foarte frumoase, erau şi femei, erau şi bărbaţi închişi şi femeile aveau croitorie pentru salariați; se făceau sobe, diferite statuete… Tatăl meu a lucrat la atelierul de ceramică.  Obiectele se vindeau în afară. Acolo era închisoare de drept comun… Pe mine m-au botezat la mănăstire şi biserica a funcţionat până după 1944. Mănăstirea era în cadrul închisorii, a Văcăreştiului, nu se ducea oricine la slujbă, nu era deschisă pentru locuitorii din afară, ci numai pentru cei de acolo. Aici aveau şi grădină, cei care făceau pedeapsa lucrau acolo.

A fost aici, în colţul străzii noastre, că înainte era stradă (Secarei) şi mergea până la şosea (actualmente este Intrarea Secarei), dar acum au făcut alei peste tot şi au terminat cu străzile, acolo era puţul făcut de trei olteni    (Constantin Şerban, Ion Militaru şi Ion Simigiu – n.n.) pe proprietatea dnei Maria Dumitru Voicu Bucur (în 1933), având alocat 9,8 mp (3,5m /2,8m)

                        

 

(Planul străzii din 1933 cu proprietarii şi parcelările propuse ne-au fost puse la dispoziţie de fam.Vasilica şi Ovidiu Cojocaru de pe Intr.Secarei nr.6, din arhiva personală).

 Pe locul puţului există astăzi proprietatea de pe str.Mărţişor 35 colţ cu Intr.Secarei nr.1.

              

şi există crucea pe care ei au făcut-o aici, în curtea bisericii după ce s-a desfiinţat puţul (Biserica Mărţişor) o cruce veche, de piatră.

               

Şi de acolo toată lumea a luat apă, că nu era instalaţie de apă. Şi cu timpul, domnul Arghezi, care-şi făcea casă, a cerut Primăriei, dar nu numai pentru el, ci şi pentru cetăţenii de aici, să se facă instalaţie de canal şi apă pe Mărţişor, dar nu puteam băga pe stradă. Era prin 1930 şi ceva… În anii 1940 părintele Mihai (Tărărâm) a făcut biserica de aici. Veneau la el mulți oameni din afara cartierului, pentru că avea har. Părintele Mihai ne-a căsătorit religios și a botezat-o și pe fiica noastră.

Unde este Big-ul nu era șosea, nu era nimic, era o stradă și o cârciumă unde cântau Maria Tănase și Ioana Radu. Erau doi frați care aveau măcelăria și cârciuma Mandravela. Așa se numea locul – „La Mandravela”. Oamenii mergeau acolo și se distrau.

       

Pe vremea aceea lumea era mai patriarhală, aveau posibilități să meargă la cârciumă și ascultau muzica lăutarilor. Zona aceea s-a demolat după anii 1960, după ce s-a demolat la noi, în Mărțișor. Lângă ea era o școală unde am învățat și noi și toți copiii din cartier.

Pe aici, pe Mărțișor, fiind terenul mai sus, era tot cu pomi fructiferi și livezi. Erau mulți olteni, moldoveni, veneau la poartă cu laptele și-ți trăgeau o linie pe gard sau pe ușă și știai că ți-au adus laptele. Sau îți aruncau găina în curte și-ți ziceau: Lasă, că mi-o plătești dumneata… Erau oamenii cinstiți. Apoi, cei mai mulți din zonă aveau serviciu aici, în apropiere, la fabricile de lângă Lemetru, la țesătorie, la bumbăcărie, la Abator. Și pe la noi aici erau terenuri virane, pe locul școlii de azi era Maidanul lui Țețu [Ioan  Ţetzu – n.n.] (lângă terenul lui Anghel Constantin Ion), așa i se spunea, cu pomi, cu nuci, cu iarbă pe unde mai veneau și animalele oamenilor din cartier.

           

În 1944, la bombardamente, pe 4 şi pe 16 aprilie, ne-am adăpostit la o familie de ţărani din comuna Berceni, cu mama şi cu sora mea. Tata era prizonier de război şi aici, în Marţişor, au fost distrugeri foarte mari… Apoi și-au reparat oamenii casele. Fiecare perioadă a fost cu binele și cu răul ei… În anii 1960 când s-a demolat, au demolat până aici la noi, la casa noastră. După 1965-1966 s-au terminat blocurile de pe Olteniței căci prima dată s-a început de la Văcărești spre Mărțișor. Dar voiau să demoleze și în interior, nu doar la bulevard, însă cred că n-au mai fost posibilități și au spus să sisteze și să se facă numai arterele principale. Vecinii au început să-și repare casele, deși nu prea era voie. Cei care au fost demolați au primit apartament, noi am scăpat. De la Big până la Bellu au făcut blocuri.

Aici aproape de metrou (stația Constantin Brâncoveanu) se făcuse o piață mică la care veneau cei din comunele de lângă București sau care locuiau la casele din zonă, căci pe Văcărești și pe o parte și pe alta erau case. La fel și în locul parcului, aveau oamenii case cu grădini și creșteau animale. Acum au făcut în locul lor blocuri cu patru etaje. Erau o stradă veche care mergea paralel cu Parcul până la Văcărești, strada Dâmbului, care duce până jos la Abator. Peste tot erau căsuțe și vilișoare, unii oameni erau mai înstăriți, erau și prăvălii pe Văcărești, pe ambele părți, și farmacii. Dincolo de Abator începea fostul cartier evreiesc.

Pe partea opusă Mănăstirii Văcărești au fost și locuințe, acolo cândva, când eram copii, era un lac și o casă frumoasă pe piloni. Oamenii treceau de pe pământ printr-un pod până la casă. În spatele Mănăstirii Văcărești erau și locuri virane și case. De la Abator erau multe grădini pe partea aceea, căci este locul mlăștinos. Și în rest erau livezi cu pomi fructiferi. Mănăstirea veche de la Mavrocordat avea o biserică despre care v-am povestit. Nu știm sigur de ce a fost demolată cu totul: voiau să facă un parc, un lac olimpic, un stadion olimpic cu hotel, dar toate au căzut. Regimul nu era de acord cu bisericile. Acum nu știm ce vor să facă, dar zona e amenajată, s-a curățat, nu s-au mai lăsat gunoaie, au venit și multe păsări care se vede că sunt altfel, că au un sunet ciudat față de cele cu care eram obișnuiți.

Lumea mergea cu bicicletele pe aici, pe jos, exista doar tramvaiul până la Bellu și mașina 53 pe Olteniței. Distanța nu era mare până la fabricile unde lucrau și nici nu erau mașini multe. Pe urmă, când s-a construit I.M.G.B.-ul, s-a făcut și metroul și era mult mai ușor să te deplasezi, căci I.M.G.B.-ul avea 5.000 oameni. Lângă I.M.G.B. s-au făcut întreprinderi și s-au construit blocuri, dar în spatele lor au mai rămase casele care erau dincolo de Piața Sudului.

                                                 Familia Vasilica şi Ovidiu Cojocaru